Materiale folosite în pictură
Respect pentru artă

Arhiva mesaje pentru categoria ‘Icoane’

Parchetajul

Publicat de artex la 18 - Octombrie - 2009

Parchetajul consta in incrucisarea unor stinghii de lemn pe spatele panoului.

O serie de stinghii verticale, egale ca dimensiuni, sunt lipite pe panou in sensul fibrelor lemnului, la distante regulate; acestea fiind prevazute cu orificii dispuse la distante egale, prin care va circula in sens transversal o alta serie de stinghii egale intre ele.

Procedeul se bazeaza, asadar, pe intersectarea stinghiilor verticale cu cele orizontale, primele fixe, ultimele mobile.

Sasiu-cadru

Publicat de artex la 18 - Octombrie - 2009

Sasiul-cadru este un sistem simplu si eficace de mentinere a planitatii panoului, asupra caruia nu se intervine nici macar prin incleiere, lemnul putand sa lucreze liber.

Rama integrata sau cadrul fix din lemn

Publicat de artex la 17 - Octombrie - 2009

00-265x360 Rama integrata sau cadrul fix din lemnRama integrata este un alt mijloc care contribuie la consolidarea panoului, destul de mult folosit in pictura de traditie bizantina.

Din grosimea initiala a panoului se degroseaza cu dalta si se niveleaza cu unelte corespunzatoare “oglinda” tabloului; aceasta se poate ridica fata de nivelul picturii pana la 1 m si poate atinge o latime de pana la 15 cm.

Traverse - “Pene”

Publicat de artex la 1 - Martie - 2009

Traversele sau “penele” - Sistem de consolidare a panoului de lemn

Traversele sunt stinghiile transversale aplicate pe spatele panourilor pictate altadata. Confectionate dintr-o esenta lemnoasa mai moale decat a panoului sau dintr-una similara, ele se pot opune dezmembrarii si tendintei spre curbura a acestuia, dar cu masura, fara strangulari ce s-ar putea solda cu fisuri.

Forma traverselor si numarul acestora variaza. Daca la inceput aveau un profil dreptunghiular si se aplicau fie cate una in centru, fie cate 2 in parti cu ajutorul cleiului si a cuielor de lemn sau de fier, mai tarziu sistemul se modifica, incepand a fi “incastrate” partial in “carnea panoului”.

Realizate din stinghii lungi cu forme rectangulare devin apoi, usor conice in lungime, cu sectiunea trapezoidala si sunt semiincastrate in santuri facute pe masura lor. Nu se mai lipesc, ci se fixeaza prin simpla intepenire (batere), pentru a nu crapa.

De regula, exista 2 traverse la fiecare panou, asezate simetric si relativ apropiate de marginea de sus si de jos, fiecare avand dispusa conicitatea in sens invers, una fata de alta.

Lemn

Publicat de artex la 17 - Februarie - 2009

Istoric

Istoria panoului de lemn incepe cu sarcofagele egiptene vechi de cateva mii de ani, continua cu pictura portabila, apoi cu panourile pictate in encaustica; in Evul Mediu a avut o si mai larga utilizare: icoanele bizantine pe lemn.

Momentul de varf in care panoul are cea mai larga folosinta este atins in Sudul Europei intre secolele 14-15. In Renastere ramane suportul de baza pana in anul 1500, chiar daca mai apare si panza.

In secolul nostru, lemnul continua sa fie folosit, desi in proportie mult mai redusa fata de numarul enorm de tablouri pictate pe panza. Lemnul este un organism care se modifica neincetat. Substanta sa lemnoasa este compusa din fibre lungi.

Lemnul brut contine ~ 40 % apa. Un arbore viu cuprinde apa sub 2 forme:

  • de impregnare
  • libera; aceasta apa se pierde curand dupa taierea arborelui, insa, apa de impregnare se pierde lent si este insotita de modificari ale dimensiunilor lemnului. Un arbore, chiar daca este transformat in panou, mai poate cuprinde apa ani de zile dupa taiere; in proportie de pana la 10% sau mai mult, de unde rezulta efectul foarte suparator numit “lucreaza”. Cu cat lemnul este mai vechi si mai uscat, cu atat “lucreaza” mai putin.

Deformarile lemnului

  • tangentiale sau in latime (care sunt foarte accentuate, putand sa atinga un procent de pana la 10 %)
  • radiale (care sunt slabe)
  • axiale sau in lungime (care sunt foarte reduse, aproape nule)

Alegerea lemnului

Cele mai bune esente de lemn sunt:

  • stejarul (datorita durabilitatii si duritatii lui)
  • mahonul (extrem de dur, poros si care prin uscare nu-si schimba volumul)
  • castanul
  • cedrul
  • chiparosul

Esentele mai moi, mai putin supuse deformarilor, dar mai atacate de viermii xilofagi sunt o alta sursa de suporturi bune:

  • tei
  • plopul alb, cu pori fini

Fasonarea lemnului

Cel mai bun sistem de fasonare este acela in care cercurile anuale ale arborelui au centrul dispus pe cat se poate spre unul din canturile (marginile) scandurii.

Fierberea

Este un mijloc preventiv impotriva crapaturilor, incovoierilor si putrezirii lemnului. Metoda de baza e fierberea in apa curata; alte metode preconizeaza fierberea intr-o apa in care s-a introdus putin ulei, urmata de uscarea lenta sub presa.

Uscarea

Cu cat lemnul este mai indelungat uscat cu atat devine mai inert.

Imbinarea

Imbinarea scandurilor panoului poate fi facuta in mai multe feluri. Se pot imbina prin simpla alaturare a canturilor sau prin suprapunerea partiala.  La asa numita imbinare prin langheta (sau prin cep si scobitura), marginea unei scanduri este taiata in forma literei U, iar a celeilalte este subtiata pana intra in cavitatea primeia.

Exista si o imbinare prin cep fals, ascuns, in care se recurge la scobirea in canturile fiecarei scanduri a unor cavitati de forma aceleiasi litere U, unde sunt introduse stinghii subtiri, pe masura respectivelor cavitati.

In Evul Mediu lipirea se facea cu clei de caseina obtinut din branza si var si cu clei animal. Cel mai bun fiind primul.

Modul de dispunere a cercurilor anuale

Modul de dispunere a cercurilor anuale de crestere are diverse repercursiuni asupra lemnului.

A - la modul prezentat in imaginea “A” nu se produc deformari sesizabile.

B - la modul prezentat in imaginea “B” apar incovoieri inestetice.

C - la modul prezentat in imaginea “C” cu o curbura continua, starea picturii nu este grav periclitata.

Consolidarea panoului de lemn

Panourile se incovoaie, nu intotdeauna simetric. Au fost elaborate diverse sisteme de consolidare si de prevenire a acestor efecte:

Primele doua tin de competenta pictorului, iar ultimele doua tin de competenta restauratorului.